sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Noi

Ne-am construit visul impreuna.
Ne-am impletit in trei de-atunci.
Ne-a crescut cate o aripa pe un umar
Si palmele ne-au facut radacini pana in suflet
Adanca ne-a fost trairea si grele vaile ce-am strabatut
Dar mereu am dat de soare Sus.
Sa crestem la fel de frumos ca pana acum,
mereu legati de Cer.
Sa ne vada vaile razand chiar daca va fi greu.
Si peste ani. Si peste vise. Si peste castele parasite...
Sa mergem de mana, tu... eu... si Dumnezeu.
(aniversare 5 ani)

vineri, 13 ianuarie 2017

Viata...

 
Afara este frig si pasarile stau zgribulite la geamul meu. Vantul agita florile recent plantate si face sunete ciudate printre tiglele acoperisului. Copacii se clatina ametiti dintr-o parte in alta, vizibil incordati de inclinarile abrupte. Timpul trece in tic tac de ceas, dar parca nu-mi pasa. Am doi iepuri suparati pentru ca nu le acord atentie desi este ora lor de joaca. Las cartea pe masa si inchid telefonul. 
Viata este o calatorie. Cu vant, cu inclinari, cu nemultumiri si ore de joaca pierdute fara sa profitam de ele. Cu oameni ce vin si oameni ce pleaca. Cu lacrimi uscate pe obraji. Cu zambete. Cu flori, plantate sau nu. Cu inimi. Cu tic tac si timp... Cu noi sau fata noi. Viata e o carte. Bine ar fi sa o stim citi. Sa nu sarim peste pagini, sa nu ii grabim ritmul. Sa nu o distorsionam. Sa nu-i scoatem cuvinte din context. Sa nu-i stergem propozitiile care nu ne multumesc. In schimb, viata ne lasa sa-i adaugam cuvinte... cuvinte si trairi. Bine ar fi sa stim sa-i punem continuare cu final fericit la fiecare nefericire intalnita. Bine ar fi sa mergem la pas, nici prea lent nici prea pripit. Ca sa prinda contur si sens fiecare clipa. Bine ar fi sa fim constienti ca de noi depinde calatoria vietii noastre. Si de ea depind si cei din jur. Si noi de ei. 


luni, 2 ianuarie 2017

Reintoarcere

Revin ca o pasare-n zbor spre casa cu dor de vara.
Revin ca o creanga ce-si scutura zapada cand e primavara.
Revin ca un vis, inapoi, cu toate trairile mele.
Revin ca un fulger prin nori, ce-anunta vesti bune sau rele.
Revin.. si revin si cu ploi si cu soare ce cald ma-ncalzeste.
Revin cu raceala din sloi dar si cu-a caldurilor stele.
Revin, ridicat din noroi, scaldata-n a Cerului mare.
Revin si cu rani care dor dar si cicatrici arzatoare.
Revin, si-s cu mainile sus, neinarmata si clara
Lumina Aromei o simt si-Aroma Luminii-i curata.
Revin, sunt aici iar si scriu, despre pustiul din mine;
Despre cum urc si cobor, despre puteri si suspine.
Revin ca si cum n-as fi mers, niciunde,
Nicicand, niciodata. Si de-atata timp ma tot cern,
Ma caut, ma pierd... El ma afla.
Revin. N-am sa plec... si defapt, Nu am plecat niciodata.
Am fost intr-un fel de "stand by", cu sufletul prins de-o agrafa.
Acum am crescut si sunt iar aici.. de unde sufletul pleaca,
Revin, dupa ce m-am schimbat
si dup´ce-am lasat timpul sa treaca.

Revin, diferita spun ei, cu muntii si vaile mele,
Cu tot ce-a pun nou Dumnezeu pe cand ne plimbam printre stele.
Revin, cu durere si ras, cu lacrimi si litere grele...
Revin cu Lumina in plus, si-n minus cu umbrele mele.


luni, 1 decembrie 2014

Romanie, la multi ani


Sa se rostogoleasca iar, in tine, primavara intreaga, draga Romanie.
Sa te cuprinda dumnezeirea cu Mana ei stanga si cu Mana ei dreapta, sa te stranga puternic in brate si sa nu-ti mai dea drumul...
Sa te creasca Cel Sfant, frumos.
Sa te incarce de putere iar, de intelepciune pentru mai marii tai si sa-ti vindece aripile ranite de-atata vreme... sa poti zbura din nou iubita Romanie.
Sa treci cu bine si peste anii ce stau sa vina, iar noi, copiii tai, sa mergem impreuna cu tine...
Sa-ti construiesti visele strabuinilor, in sfarsit... si tot ce nu-i curat si sfant in tine, sa piara, Romanie.
Sa te inconjori de oameni frumosi, de tari puternice si intelepti.
Sa-ti aduca Dumnezeu, prinsii de razboi, inapoi.
Sa iti limpezeasca, ploaia curata, ochii... sa poti face diferenta intre bine si rau...
Sa iubesti frumosul, lucrurile si oamenii simplii. Sa te arunci in bratele Parintelui de Sus, sa-ti plangi pe Umarul Lui tot amarul, si-apoi sa-L lasi pe El sa te restaureze, din nou si din nou...
Sa nu renunti la credinta care te-a vazut crescand, dar nici sa nu batjocoresti pe cel ce crede mai mult sau mai putin decat tine...
Sa iubesti, Romanie. Sa-i iubesti si sa-i iubesti pe toti cei care te-au talharit si te-au calcat in picioare, de-a lungul anilor... chiar daca doare, iubeste-i, ca sa primesti binecuvantare.
Sa te rogi.
Atunci cand nu mai vezi scapare, sa te rogi. Ai vazut ca minunile inca se intampla.
Iar atunci cand sufletul iti este prea apasat si sfasiat incat nu mai poate rosti cuvinte din inima, cauta-ti cartea cu rugaciuni si citeste de-acolo... dar nu inceta sa te rogi, indiferent daca stai in picioare, in genunchi sau esti trantita la pamant. Draga Romanie, rugaciunea este singura barca de salvare.
Iar daca nu vei primi dupa cum ceri, sa nu lasi disperarea sa te inconjoare... nu uita ca toate lucrurile lucreaza spre bine, cand iti doresti sa porti Cerul in tine.
Smereste-te. Iubeste smerenia si lasa-l pe Dumnezeu sa faca dreptate...
Nu uita ca pamantul este plin de bucati de Cer...dar numai cei ce-L stiu vedea, isi dau jos incaltamintea din picioare.

Cat despre mine... mi-e dor... si sper sa ne revedem curand, cu bine.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Anul ce-a trecut...


Am avut un an greu.

Un an in care multe provocari le-am trecut, dar multe obstacole m-au impiedicat sa visez.
In anul ce l-am lasat in urma, am renuntat la lucruri ce le credeam vitale pentru mine.
Acum realizez ca defapt erau lucruri care la inceput ma implineau, dar fie pentru ca am crescut eu, fie pentru ca s-au facut ele mici, in ultima perioada ma sufocau, si totusi nu vroiam sa renunt. Pana cand intr-o zi, de-atata plans, am incheiat.
Acum ma simt teafara. Ma simt libera.
Nu mai depind de functii sau oameni, si asta-mi face sufletul vesel.
Anul ce-a trecut am invatat ca ceea ce ai iti poate fi luat.
Am invatat ca prietenii stau in jurul tau doar pentru interes, si-atunci cand pleaca, doar cei ce raman sunt demni de prietenia ta.
Am invatat ca ideile mici pot deveni proiecte mari.
Am invatat ca familia ramane intotdeauna langa tine, chiar si atunci cand nu ai dreptate.
Am invatat ca relatiile se racesc, majoritatea din cauza distantei.
Dar am invatat ca si distanta poate lega prietenii speciale si frumoase.
Am invatat ca atunci cand ma astept cel mai putin pot fi surprinsa cel mai frumos.
Am invatat ca nu poti declara nimic pierdut, pentru ca in orice pierdere gasesti sau te regasesti putin.
Am invatat ca unele persoane nu merita prea mult din timpul tau, pur si simplu pentru ca ei te considera un nimic in viata lor.
Am invatat ca politica si religia creaza cele mai abrupte conversatii care pot exista.
Si ca lumea de obicei te judeca dupa ceea ce citeste ea nu dupa ceea ce scrii tu defapt.
Am invatat ca exista si oameni frumosi.
Ca dincolo de orice carte se poate afla un prieten.
Am invatat sa ma rog pentru cei care ma urasc, si sa incerc de zece ori inainte sa renunt.
Am invatat ca-i important un cuvant soptit si o vizita la spital.
Am invatat ca desi imi doresc mult sa ajut, nu toata lumea poate primi ajutorul meu sau pur si simplu nu-l vor. Si pentru asta nu trebuie sa ma simt vinovata.
Am invatat ca tradarea doare, dar ma bucur ca nu mi-am sprijinit sufletul de acea persoana... si nu pentru ca nu am vrut, ci pentru ca nu reuseam sa ma desfac de nesiguranta acelei prietenii.
Am invatat ca iubirea nu te sufoca; ea te ridica!
Am invatat ca atunci cand noi nu mai putem, El poate!
Am vazut ca painea nu lipseste de pe masa celui care crede, si daca dau din putinul meu, primesc inapoi inzecit.
Am invatat ca trebuie sa lupti pentru tine, pentru sufletul tau si pentru ceea ce tu iubesti, ca mai apoi sa poti lupta pentru cei din jurul tau, pentru sufletul lor si pentru lume.
Am invatat ca toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice.
Am invatat ca pot, si-am invatat cand trebuie sa renunt.
Am invatat ca Dumnezeu are calculele Lui si minusul meu pentru El este plus, sau invers.
Am invatat ca trebuie sa ascult atenta "de ce-urile" copiilor ca sa-mi pot indrepta atentia din nou spre lucrurile frumoase.
Am invatat poezii, poeti, si-am cunoscut oameni pe care nu credeam vreodata ca-i voi cunoaste.
Ca nu trebuie sa-i subestimam pe cei care nu ne plac la prima vedere, ca poate sufletul lor are infinit de ori mai multa valoare decat ceea ce am ajuns sa cunoastem pana acum.
Am invatat ca lumea este mica si noi cu mult mai mici.
Am invatat ca nu merita sa renunt la valorile si credinta mea pentru a-mi pastra functia sau locul in societate. Ca indiferent daca sunt jos sau sus, caracterul, corectitudinea si in final constiinta trebuie sa ramana intacte.
Am invatat ca trebuie sa rad mai mult, sa iubesc, sa renunt, sa lupt, sa cred, sa ajut...
Am invatat sa-mi iubesc tara cu bunele si rele ei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa tac fara sa-i spun defectele... nu iubesti mai mult daca decizi sa ascunzi adevarul, indiferent cat ar fi de crunt.
Am invatat ca putem incepe anul cu o lista mare de dorinte si-l putem incheia cu vise bifate. Ca defapt dorintele ce au legatura cu imbogatirea noastra spirituala, sufleteasca si culturala sunt fundamentale si tot ce vine pe langa este bonus.
Am invatat sa scriu mai putin si sa traiesc mai mult ca mai apoi sa am ce povesti in scris...

Am invatat ca nu trebuie sa-mi fie mila de mine, ci trebuie sa-mi cer mai mult.
Este singura cale de a deveni mai bun, mai real si mai frumos.

miercuri, 1 ianuarie 2014

Ruga de Crãciun

Te caut minune divina
Te caut Copil mic, dar sfant.
Te caut in noapte tarzie
In scrancetul de nou-nascut.

Te caut pe calea spre soare
Pe urmele magilor buni.
Te caut in cantecul serii,
In fluieru´pastorului bland.

Te caut in ieslea uscata
Da-i fanul deja mucegai.
Doar urme pustii sunt pe-afara
Si-i locul tot gol si murdar.

Nici ingeri nu mai sunt pe bolta
Si steaua-i acum praf stelar
Si dorul ce striga in mine
Te vrea inapoi mic sugar.

O strig pe Maria pe nume,
Pe Iosif il strig istovit,
Dar nimeni in jur nu-mi raspunde
Si simt un miros de pustiu.

Si-aud cum departe, in zare,
Sunt mame ce striga copii,
Sunt nume rostite in vale
Dar raul de sange-i pornit...

Si tremura inima-n mine,
Si-ncep sa alerg ca nebun.
Te caut Copile in case,
Te caut pe unde apuc...

Si vad cum in sabie cade
Prunc dupa prunc, nou-nascut
Si doare in mine doar gandul
Ca poate´urmatorul esti Tu...

Te strig inecat in durere,
De groaza ca poate-am pierdut.
Si cad biruit in tacere
In mijlocul drumului mut.

Si-asa stand cu fata-n cenusa
Genunchii in pietre loviti,
Cu ochii´necati in durere,
Te-aud scump... razand fericit.

Imi pun mana-n piept tremuranda
Si inima-mi bate usor.
Si razi scump Copile in mine
Cu hohot divin si voios.

Uitasem ca-n ieslea uscata
Demult nu mai stai, scump odor.
Ca-n inimi iti faci acum casa
Sa cresti linistit si frumos.

Si-asa rasufland linistita
Cu gandul, in brate te strang,
Nebuna... de fericita,
Nu mai stiu de plang sau de rad.

Sa cresti... asta vreau, Tu in mine,
Asa de frumos si de mult,
Incat sa ma pierd tot in Tine,
Sa ne confunde lumea pe drum.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Noaptea neagra

La poarta apar mici demoni cersind o bomboana.
Afara, strazile sunt presarate de falfait de lumanari cu zambet diabolic...
Printre rasete si strigate se-aud din cand in cand si scancete. Ma-nfior, dar nu stiu daca sa le iau in seama sau sa le ignor.
Venind spre casa, am tresarit de cateva ori, la privirile machiate ale oamenilor, care totusi, pareau prea reale uneori. Am inceput sa adun frunze de pe jos, in speranta ca voi putea evita cosmarele din jurul meu.
Asa, cumva cumva am ajuns acasa, cu un brat de frunze galbene. Le-am infundat in borcane mari de sticla, si le-am insirat pe scari si-n micul hol. Atmosfera era placuta si temerile parca uitate. M-am intins pe canapea, si-am atipit rapid, in tropot de stropi usori de ploaie.
La usa bate cineva.
 Afara era deja bezna. Nici luna nu-ndraznea sa lumineze mult.
Am intrebat cine e, dar n-am primit raspuns. Bataia se repeta, sigura si dura. Deschid.
In fata mea, trei pusti cu chip de drac dar trasaturi angelice, stateau cu mainile intinse, de parc-ar vrea sa-mi fure sufletul. In spatele lor, o femeie inalta, imbracata in vrajitoare urata, imi zambeste stirb, si-nteleg ca-i joc. Nu i-am zambit. In schimb m-au napadit lacrimile si toate tristetile din lume...
Le-am spus ca nu am dulciuri, dar am frunze.
Micii dracusori m-au privit nedumeriti. Femeii i-a pierit zambetul.
Ce vina am daca nu cred in astfel de-obiceiuri?
Mi-am amintit ca stau patru rodii-n cosul gol de fructe.
Le-am luat repede, si-am alergat pe scari, sa-i ajung din urma. Micutii m-au privit ciudat, dar in timp ce le-asezam in mana rodia coapta, le-am explicat taina cadoului meu.
 - "De-acum fiecare are-n palma o inima de inger. Sa o tineti aproape de inima voastra, undeva in buzunar, in noaptea asta, si-atunci cand va va fi frica sa o strangeti puternic la piept, iar cu ochii inchisi sa soptiti o ruga."
Privirile lor mari erau pline de multumire si incantare pentru magia ce-o detineau acum in maini.
Am ramas acolo, pe scarile reci, privindu-i cum pleaca, vegheati de silueta aceea ascutita de femeie ciudata. Ea nu a rostit nici un cuvant.
Si asa, stand acolo, nu mi-am dat seama ca-n graba mea de-ai prinde pe copii din urma, am lovit borcanul mare plin de frunze... si-acum toate adiau in aer, parca incercand s-acopere in urma lor toate fricile, blestemele si fantomele-n`ntunericului.
Am adormit cu gandul la ochii aceia mici si copilarosi, ce-ncercau, fara a sti, sa-nvoace mortii...

Dimineata, printre miros de castane prajite si bruma, am ajuns la munca.
In casa era liniste si inca toti dormeau.
M-am aplecat peste micutul adormit, sa-l sarut pe frunte, si-ntre manutele lui statea strans o rodie...